пятница, 20 июня 2014 г.

All dreams of my cousine came true and fulfilled...

„KONTORA ABAŞKINIANĂ” sau Un basm despre koroleviciul gazelor


Să fiu onest? Ba nici gînd!
Musai e gaze multe eu să vînd
La un preț cît mai piperat
Și să mă simt al țevii împărat.
(folclor)
Ascensiunea în carieră a dlui Ghennadi Abașkin, cel care a deținut postul de președinte al Consiliului de Directori ai ”Moldovagaz” SA din decembrie 2002 pînă în iulie 2008, ilustrează perfect sloganul fondatorului majoritar al întreprinderii la timona căreia s-a aflat acesta: „Visele se realizează!”. Doar că… s-a realizat numai visul dlui Abașkin.

Ajuns în fruntea unei companii atît de importante grație relațiilor strînse cu clanul Voronin, dl Abașkin a fost suficient de înțelept  să înțeleagă că destinul nu-ți oferă o astfel de șansă decît o singură dată. Iată de ce Gehnnadi Alexandrovici, cu concursul activ al amicilor săi din tabăra comunistă, s-a apucat, asemeni unui tăietor de pădure, să „ciopîrțească” de zor bugetul întreprinderii ce i-a fost încredințată. Iar pentru ca prejudiciul adus acestui agent economic, dar și statului să nu fie un motiv pentru ca dl Abașkin pe bune să fie «delegat» la tăiat pădure în vreo zonă cu o climă mai puțin prielnică, Ghennadi Alexandrovici a împărțit cu multă generozitate din «puținul» ce-l avea la dispoziție cu toți guvernanții din acea vreme. În acest context chiar este binevenită evocarea, cu puțină parafrazare, a unor vorbe din poveștile populare rusești: „pe o ȚEAVĂ de aur stăteau în rînd așezați: domnul, domnișorul, craiul și crăișorul”!

Bunăoară, doar costurile de construcție a racordului pentru gazoductul de presiune înaltă „Tocuz-Căinari-Mereni” au fost majorate nefondat cu 46 464 700 de lei, inclusiv din contul mijloacelor „Moldovatransgaz” SRL cu 11 449 600 de lei și din contul mijloacelor Bugetului de Stat cu 34 997 100 de lei. Apropo, în primul caz era vorba de mijloacele incluse în tariful pentru gaze achitat de populația sărăcită, iar în cel de al doilea – despre pierderile Bugetului de Stat, bani care puteau fi, de altfel, orientați inclusiv pentru necesitățile sociale. În realitate, cîștigurile fabuloase au ajuns în haznaua unor companii off-shore din Belize și Gibraltar în spatele cărora se afla nimeni altul decît Ghena Abașkin al nostru. Talentele criminale ale milionarului clandestin Koreiko din „Vițelul de Aur” sunt fleacuri în comparație cu anvergura nelegiuirilor lui Abașkin!
3.jpeg
Pomenindu-se latifundiar, avînd în proprietate case de lux și iahturi, dl Abașkin a realizat că pentru a-și menține acest Eldorado inepuizabil, e necesar să-i facă pe plac și fondatorului său principal. Astfel, prin concursul activ al dlui Abașkin, Moldova a devenit prima țară din CSI care a ajuns să stabilească prețuri de piață cu Societatea pe Acțiuni de tip deschis „Gazprom”  – la nivelul de 400 USD pentru o mie de m cubi. De notat că până recent tariful pentru Armenia și Belorus constituia 80 de USD, iar Ucraina a adoptat prețuri de piață abia acum. Un simplu calcul al prejudiciului provocat de această decizie pe parcursul ultimilor 7 ani arată că pierderile sunt de ordinul MILIARDELOR DE DOLARI și ajung la o cifră astronomică de 2 240 000 000 USD! Bineînțeles că pentru un cadou atît de generos oferit „Gazpromului” dl Abașkin a beneficiat de noi oportunități pentru a-și achiziționa alte case, magazine, branduri, iar pe lîngă toate aceste chilipiruri grase i-au mai fost oferite la fel cetățenia FR și a nerecunoscutei RMN, pentru cazul în care va trebui să dea bir cu fugiții pentru a scăpa de furia, binemeritată de altfel, a oamenilor simpli și de eventualele acțiuni ale organelor de resort. Cunoscătorii afirmă că în cazul încheierii unor astfel de contracte profitabile pentru „Gazprom” monopolistul oferă lunar o recompensă grasă pentru a răsplăti demersurile în favoarea semnării contractului. Respectiv, koroleviciul nostru Abașkin, asemenea unui rentier, se bucură bine mersi și de simbriile asigurate lună de lună de către concernul rusesc.
2.jpeg
 Deloc întîmplător, după încheierea contractului „istoric”, care era total defavorabil Moldovei, dl Miller i-a oferit lui Abașkin chiar și avionul său personal pentru revenirea sa „victorioasă” în Patrie!

În plus, în calitate de bonus suplimentar, dl Abașkin și-a obținut și postul de Director al Reprezentanței Societății pe Acțiuni de tip deschis „Gazprom” în Moldova, cu oficiu luxos într-un loc tihnit în prestigioasa zonă istorică a urbei, cu o funcție ce nu presupune nici un fel de responsabilități și bătăi de cap. În acest sediu, la umbra teilor, într-o atmosferă confortabilă și relaxantă, lăsînd la o parte monotonia și forfota cotidiană, Ghennadi Alexandrovici se recreează cu un pahar de coniac scump în mînă.

De-a lungul anilor, în istorie s-au perindat mereu talente criminale, însă, spre deosebire de milionarul clandestin Koreiko, dl Abașkin nu-și camuflează deloc capitalurile agonisite pe căi necinstite și duce o viață de-a dreptul împărătească din care nu lipsesc apanajele specifice  glamourului și sibaritismului.
1.jpeg
To be continued… 

FAŢA NEVĂZUTĂ, NEDISCRIMINATĂ ŞI MONDENĂ DIN DOSUL LUI GHENNADI ABAŞKIN

Prima escortă-gay, concursuri de striptis pentru fete şi băieţi, homosexualitate legală şi mulţi bani

Pentru prima dată, în varianta electronică a ziarului „Moldova Suverană” din data de 16.05. 2014, a fost publicat articolul intitulat „KONTORA ABAŞKINIANĂ” sau Un basm despre koroleviciul gazelor”, promiţînd că vom reveni asupra subiectului. Eroul principal al articolului menţionat este nimeni altul decît atotputernicul Ghennadi Abaşkin, care a deţinut postul de preşedinte al Consiliului de Directori de la ”Moldovagaz” SA din Decembrie 2002 pînă în Iulie 2008, actualmente director al reprezentanţei „Gazprom” în Moldova.
După ce am văzut de cîte miliarde de dolari a putut să devalizeze ţara, acum vă prezentăm o serie întreagă de afaceri suspecte şi cu ramificaţii dintre cele mai multiple, gingaşe şi pline de erotism. Printre cei care s-au arătat dispuşi să demaşte întregul lanţ de nelegiuiri se află Vladislav Bogaciov, văr pe linie maternă cu Ghennadi Abaşkin.

Cine este Vladislav Bogaciov, vărul lui Ghennadi Abaşkin?

Înainte de a vă prezenta afacerile incredibile care au legătură cu Ghennadi Abaşkin şi anturajul acestuia, să vedem cine este vărul său, Vladislav Bogaciov, care a intrat în rîndul acuzatorilor, demascatorilor. Acesta, practic, se autodemască atunci cînd spune că a avut milioane dobîndite prin fraudă, dar pe care, mai apoi, le-a dat la diverse biserici, iar acum a rămas pe drumuri şi fără nici un ajutor din partea cuiva. Iată ce declară Bogaciov:
Regret, îmi pare rău şi îmi cer iertare pentru faptul că, fiind cîndva contabil al cooperativelor „Complex” (RSSM Chişinău, b-dul Păcii 50, et. 1) şi „Eldorado„ (acesta ţinea de Raiispolcomul Sovietic, sectorul Botanica Chişinău), nevrînd, am fost complice la o escrocherie de proporţii. Atunci, în anul 1990, circa 700 de oameni au fost minţiţi plătind în avans în casa cooperativei „Complex” bani gheaţă pentru furnizarea şi instalarea utilajului şi echipamentului sanitar, gresiei şi faianţei produse în Cehia. Cifra „afacerii” a fost de un milion şi 650 de sute de mii de ruble sovietice.
Din organizaţia criminală care a efectuat această pungăşie au făcut parte următoarele persoane: Spînu Nicolai Ilarionovici, expert-criminalist, jurist, ulterior director al corporaţiei „KENTAVR”, mafiot şi ucigaş, Goloseev Alexandr, Bejan Vladimir Mihailovici, preşedinte al cooperativei „Complex”, Raisa Ilarionovna Spînu, Goleac Serghei, pînă la momentul cînd a fost ucis a locuit pe adresa b-dul Traian, 9, ap.8, Russu Vladimir, Tamara şi Andrei Jigalin şi Codreanu Igor, preşedinte al firmei cooperative „Incoservis”.”
Principalele motive din cauza cărora Vladislav Bogaciov crede că a intrat în dizgraţia vărului său, Ghennadi Abaşkin, şi a altora din anturajul acestuia, Gheorghe Guţu ar fi acelea că a ieşit din business, s-a apropiat de Biserică şi a ajuns sărac.
Vladislav Bogaciov are un blog ((http://sportybros.blogspot.com/2013/05/ma-numesc-vladislav-gheorghe-bogaciov.html), pe pagina principală scriind în limba rusă ”Deocamdată sînt un boschetar împăduchit. Sînt nevoit să-mi petrec timpul cu foşti puşcăriaşi care se numesc „bratva„. Mai jos: Mă numesc Vladislav Gheorghe Bogaciov, b/i b/i A03174716, eliberat de of.03, 04 octombrie an.2012.”
După care urmează mesajul (tot în rusă): „Natalia şi Ghennadi! Hai să ne împăcăm şi să prietenim din nou cu familiile ca mai înainte!” şi fotografiile alăturate.
În plus, mai puteţi accesa: http://play.md/262753.

Concurs de striptis fete şi…băieţi!

Europenist şi libertin pînă-n măduva osoasă fiind, Gheorghe Guţu, prieten apropiat, jurist, „protector” şi consultant de suflet al lui Ghennadi Abaşkin, ar fi organizat, în anii 2002-2003, un concurs internaţional de striptis. S-au dezbrăcat la acel concurs şi fete, dar şi băieţi. Dacă vorbim despre egalitate între sexe – atunci egalitate să fie! Dacă fetele s-au dezbrăcat pentru bărbaţi, însă, se pare că şi băieţii tot pentru bărbaţi au făcut striptis. La acea competiţie au venit posesori şi posesoare de trupuri „dezgolibile frumos” din ţări ale CSI şi din România.
Ni se spune că aceste jocuri cu vădită aplecare erotică s-au desfăşurat între pereţii discreţi ai clubului „Soho”, al cărui patron, Mihail Titov, ar fi susţinut şi condus acest „proiect”. Tot aşa, se crede că acelaşi Titov este o somitate în domeniu, avînd sub „patronajul lui de proiecte” cluburile People, Cvartal, Energy Fitness etc., bucurîndu-se de susţinerea Agenţiei de modele METROPOLITAN (Paris), MCM Fashion. Cele mai apetisante modele (fete) erau ademenite de la Agenţia de modelling Elite-centru, ce se pare că îi aparţinea sau îi mai aparţine aceluiaşi Titov.
Astfel de proiecte se pare că se derulează pînă în prezent departe de ochii indiscreţi ai unei lumi prea pudice şi incapabile să aprecieze trupurile „dezgolite frumos”, inclusiv de frunză, ale fetelor şi băieţeilor mai mult sau mai puţin fetiţe.
La concursul amintit, zice-se că s-au dat nişte premii de-ţi vine să dai cu barda spre Cer de obidă! Cînd într-o ţară aşa de săracă se oferă drept premiul Io diademă cu diamante, la fete, şi un automobil marca „FIAT-uno”, pentru băiatul învingător, să ne mai mirăm dacă tinerele şi tinerii noştri dau dracului şcoala ca să caute locuri din astea unde poţi fi premiat dacă te dezbraci? Mai mult decît atît, cu cît dezbrăcata şi dezbrăcatul reuşesc să stîrnească poftele, dorinţele boşilor cu bani, cu atît mai mare le este şansa ca să intre în serviciul de escortă.
Chiar după concursul de striptis despre care vorbim, fetele şi băieţii mai meritoşi ar fi fost selectaţi pentru serviciile de escortă ale lui Ghennadi Abaşkin, Oleg Voronin şi ale altor parteneri de afaceri de-ai lor. Aici este vorba despre serviciu de escortă în care relaţiile sexuale sînt pe primul loc. În acest sens, se crede că Gheorghe Guţu are nişte casete înregistrate extrem de interesante. În calitate de colaboratori ai „proiectului” de striptis au mai asudat din greu şi Artiom Sergiu Bîrca şi Victor Ion Cornea în oficiul de pe strada Decebal 99.
Pentru categoria de concurs „striptis fete”, au fost selectate şi momite participantele şi mai ales premiantele concursurilor „Miss Moldova” şi „Miss Chişinău” (Decembrie 1999 şi Februarie 2000). Au trecut 12 ani de atunci. Oare ce s-o fi ales de acele tinere care şi-au cîştigat atunci un premiu sau privilegiul de a fi escorta cuiva?
abaskin1.jpg

Pe din dos pe după „Suho”, „Miss Perfecţiunea” şi grija omenească a lui Titov faţă de drepturile homosexualilor

Existînd lege care le protejează drepturile, homosexualii nu mai au nici un temei să se ferească sau să se ruşineze cu orientarea lor. La fel transsexualii şi lesbienele. Altceva este cînd abuzează de aceste drepturi şi ne agresează cu demonstraţiile lor stradale! Deducem că Mihail Titov este un fel de patron spiritual şi protector material al minorităţilor sexuale. Fiecare cu gusturile şi averile lui. Titov îşi permite pentru că mai este cunoscut ca fiind patronul firmei „Agros-Intex” şi al concernului „Green-Hills Innvest Holding”. Se crede că Mihail Titov ar fi al 28-lea în lista celor mai bogaţi oameni din Moldova. El este cel care a prima reţea de supermarket-uri din ţară – „Green Hills”), că este fondatorul Fondului de iniţiative culturale „Lumea – oglindă pentru Moldova”.
Ca protector al homosexualilor, demn de apreciat la Mihail Titov este faptul că s-a adaptat cerinţelor vremurilor. Astfel, în clubul său, ”SOHO”. a activat prima discotecă pentru gay din Moldova, loc unde se desfăşurau şi parade ale acestora. Înţelegîndu-le pînă în profunzime păsurile, Titov a făcut cadou un sediu, pe strada 31 August, pentru apărarea drepturilor minorităţilor sexuale „Genderdoc-M”.
Pătruns fiind de importanţa afirmării sociale a homosexualilor moldoveni, cu prilejul concursului de frumuseţe pentru travestiţi „Miss Perfecţiunea -2003”, merituosul şi imanul Titov a acceptat să fie preşedinte al juriului. Regretăm că nu ştim pe ce travestit as pus ochii atunci Titov, care i-a plăcut mai mult, cui i-a dat premiul întîi? Putem spune că reputatul om de afaceri Mihail Titov este experimentat în astfel de tipuri de concursuri, el fiind şi unul dintre fondatorii concursului „Miss Moldova„.
Acum existînd şi Legea Antidiscriminare, homosexualii nu trebuie să se mai ascundă prin toate cotloanele de frica Poliţiei, a tradiţionaliştilor sau a episcopului Marchel, motiv pentru care laba protectoare a lui Titov nu mai trebuie să fie aşa de încordată. Prin urmare, homosexualii nu se mai alintă pe la clubul „Soho”, spunîndu-ni-se că preferă să se încurce pe la disco-clubul Kurabu (Telecentru), o dată pe lună, în zilele de Duminică, cu începere de la orele 22.00.
Se mai spune că Mihail Titov ar fi fost cel care i-a dat indicaţie lui Gheorghe Guţu, sfetnicul apropiat al lui Ghennadi Abaşkin, să organizeze prima escortă-gay din Moldova, iar asta deja ar fi o mare măgărie ilegală, mai ales pentru unul ca Titov şi la afacerile lui cunoscute. Gheorghe Guţu ar fi fost cel mai indicat pentru a se ocupa de aşa ceva deoarece sursele spun că a lucrat în Poliţia Sectorului Botanica din Chişinău, în poliţia Aeroportului, dispunînd de relaţii sigure printre angajaţii Poliţiei Municipale, Poliţiei de moravuri şi cei ai agenţiilor de pază.
Promiţîndu-vă că vom reveni asupra subiectului pe măsură ce acumulăm informaţii, aşadar, reţinem: a) Gheorghe Guţu este un fel de locotenent al lui Ghennadi Abaşkin, dar pare să aibă relaţii de subordonare şi faţă de Mihail Titov; b)acelaşi Guţu, dacă se dovedeşte că a jucat rolul de codoş şi, la indicaţia lui Titov, a pus bazele primei escorte-gay, atunci intră în categoria penalilor. Se spune că şi din Poliţie a fost concediat pentru ilegalităţi, nu a plecat el singur; c)se spune că Guţu ar fi cel care administra şi poate că administrează şi acum imobilele din strada Mihail Kogălniceanu 77-78, care erau sau poate că mai sînt proprietatea lui Ghennadi Abaşkin; d) Guţu este cel care l-a alungat dintr-unul aceste imobile pe Vladislav Bogaciov, vărul lui Abaşkin, după ce acesta a ieşit din business şi s-a dedicat Bisericii; e)Bogaciov acuză că Guţu vroia să intre în posesia imobilelor din Kogălniceanu, iar asta pentru că, potrivit lui, „Vărul meu Ghena, ex-preşedintele Consiliului de Administrare al SA „Moldova-gaz”, actualul director al reprezentanţei „Gazprom” în Moldova, faţă de acest imobil nu manifestă interes, deoarece este preocupat de proiecte globale estimate la miliarde de dolari, şi posibil că chiar ar dori să le facă cadou (din dragoste şi prietenie) pe aceste două case (mun. Chişinău, str. Kogălniceanu 77-78) lui Gheorghe Guţu. Un lucru este clar – timp de 10 ani Jora face acolo tot ce-şi doreşte.”
Oare cu cîte escorte feminine sau masculine îl poate avea la mînă bătrînul miliţian Guţu pe Abaşkin dacă-şi permite să-i arunce în stradă propriul său văr după mamă?
Oare cu cîte escorte feminine sau masculine îl poate avea la mînă bătrînul miliţian Guţu pe Abaşkin dacă acesta din urmă, „din dragoste”, este sau era dispus să-i ofere cadou două case, după cum afirmă Bogaciov?
Vadim PASCARU

суббота, 12 октября 2013 г.

Simion Furdui si SRL "GAZENERGOMONTAJ"

Informaţie personală
Data naşterii: 9 iulie 1963
Locul naşterii: s.Vărăncău, r-nul Floreşti
Starea civilă: căsătorit, 2 copiiStudii
1978 – 1981: Tehnicumul de Educaţie Fizică, or. Chişinău
1984 – 1989: Institutul Pedagogic de Stat "I. Creangă", facultatea "Istorie şi Pedagogie"
2000 – 2002: Academia de Administrare Publică pe lângă Guvernul Republicii Moldova, facultatea "Administrare Publică"

Activitate profesională

1981 - profesor, şcoala medie s.Marinici, r-nul Nisporeni
1981 – 1983: militar
1989 – 1992: specialist principal, Comitetul Central al Comsomolului din Moldova
1992 – 2000: business
2000 – 2002: vice-pretor, Primăria mun. Chişinău, Pretura Buiucani
2002 - prefect al mun.Chişinău, Guvernul Republicii Moldova
2002 – 2003: preşedinte al Consiliului de Administraţie S.A. "Moldova Gaz"
2005 – prezent: director SRL "GAZENERGOMONTAJ", mun.Chişinău

Activitate politică
2007 - prezent: Membru al Biroului Permanent Central şi al Consiliului Politic Naţional al PLDM

  1. Tiparire - Moldova / Top zece milionari din parlament - Timpul

    www.timpul.md/.../top-zece-milionari-din-parlament-...Translate this page
    Apr 15, 2010 - În schimb, are acţiuni în valoare de 11 mln. lei la SRLGazenergomontaj”. Deţine o casă în capitală, str. Aerodromului, de 470 mp (evaluată la ...
  2. simion furdui - Filat 2007

    www.filat2007.md/echipa.php?m=furduiTranslate this page
    2005 – prezent: director SRL 'GAZENERGOMONTAJ', mun. Chişinău 2002 – 2003: preşedinte al Consiliului de Administraţie S.A. 'Moldova Gaz' 2002: prefect ...
  3. Simion FURDUI - Parlamentul Republicii Moldova

    old.parlament.md/structure/deputees/FURDUISimion/Translate this page
    2005-2009 ľ director al SRL "GAZENERGOMONTAJ", municipiul Chişinău;. 2009 ľ deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Activitate social-politică: Din 2007 ...
  4. Deputaţii - Parlamentul Republicii Moldova

    www.parlament.md/.../Deputies/tabid/.../Default.aspxTranslate this page
    2005-2009 – director al SRL "GAZENERGOMONTAJ", municipiul Chişinău;. 2009 – deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Activitate social-politică:.
  5. Simion Furdui - PLDM - Partidul Liberal Democrat din Moldova

    www.pldm.md/index.php?option=com...id...Translate this page
    2005 – prezent: director SRL "GAZENERGOMONTAJ", mun.Chişinău Activitate politică 2007 - prezent: Membru al Biroului Permanent Central şi al Consiliului ...
  6. Pungaşii şi găinarii de pe listele electorale - FLUX de stiri online

    www.flux.md/editii/200914/articole/5809/Translate this page
    Feb 24, 2009 - Cel de-al doilea candidat PLDM cu antecedente penale este persoana plasată pe locul 15 din listă, directorul SRLGazenergomontaj” din mun ...
  7. Demnitarii nu se grăbesc să facă Legea privind averile una funcţională

    www.investigatii.md/index.php?art=444Translate this page
    ... o casa de 1,2 milioane, patru masini care valoreaza, in total, peste 1,6 milioane de lei, si valori mobiliare de 11 milioane de lei la SRLGazenergomontaj”.
  8. Новости - Список кандидатов в депутаты от ЛДПМ

    www.vedomosti.md/.../Spisok_Kandidatov_V_Deputa...Translate this page
    Feb 20, 2009 - Chisinau 1963 PLDM Specialist in teoria si practica administrarii publice, Director S.R.L. "Gazenergomontaj" 16. Strelet Valeriu mun. Chisinau ...
  9. Lista candidaţilor PLDM pentru alegerile parlamentare 2009 ...

    www.e-democracy.md › ... › PLDMTranslate this page
    Soroca. 15, Furdui Simion, mun. Chişinău, 1963, PLDM. specialist în teoria şi practica administraţiei publice, director, SRLGazenergomontaj”, mun. Chişinău.

TOP Deputații cu cele mai mari averi

Cel puţin cinci deputaţi sunt, oficial, milionari. Aşa rezultă din declaraţiile de avere ale parlamentarilor, postate pe site-ul Legislativului. Deputatul PLDM Simion Furdui are cea mai mare avere dintre parlamentarii moldoveni.

Două treimi din averea deputatului liberal-democrat Simion Furdui le reprezintă un lot de pământ, de şase hectare, ce valorează peste 6 milioane de lei. De asemenea, parlamentarul are o casă estimată la peste un milion de lei. Parcul de maşini al deputatului are o valoare de peste un milion de lei.

Pe locul doi, după valoarea averilor declarate, este un alt peledemist, Chiril Lucinschi. El are o casă de locuit şi un apartament luxos care, împreună, valorează aproape cinci milioane de lei. Celelalte bunuri imobile ale lui Chiril Lucinschi valorează peste un milion de lei. De menţionat că, Lucinschi a indicat în declaraţia sa de avere şi un teren agricol de 1,5 hectare, în valoare de 5.300 de lei.

Pe locul trei în topul celor mai înstăriţi parlamentari este şi prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc. Acesta a declarat o casă luxoasă în valoare de aproximativ trei milioane de lei. Plahotniuc mai are trei maşini de lux, al căror preţ depăşeşte un milion de lei.

Bunuri de aproape 1,5 milioane de lei a declarat şi deputatul PLDM Ion Balan. Cel mai valoros bun declarat de Balan este un teren agricol, în valoare de peste 700 de mii de lei. De asemenea, el are un automobil de teren, în valoare de 250 de mii de lei, două camioane, două remorci şi un tractor.

Preşedintele Parlamentului Marian Lupu a declarat averi, a căror valoare îl plasează pe locul cinci, în topul celor mai bogaţi parlamentari. Bunurile imobile declarate de Lupu valorează peste un milion de lei.

O avere impresionantă are şi deputatul PD, Valeriu Guma. Deşi nu a declarat proprietăţile sale, numărul bunurilor pe care le posedă pare să-l plaseze printre cei mai bogaţi parlamentari. Guma deţine patru loturi de pământ şi trei case. De asemenea, el a declarat că este proprietarul unul Lexus 470, fără a-i menţiona preţul.
http://www.publika.md/top-deputatii-cu-cele-mai-mari-averi_437281.html

În prezent, prin Moldova trec aproape 20 la sută dintre exporturile de gaze realizate de "Gazprom". Adică o sa spună clar dimineaţa gazul, seara banii", a specificat Simion Furdui.


Reţelele magistrale de transport a gazelor naturale spre Europa sunt principala miză în cadrul negocierilor cu "Gazprom". Aşa explică blocarea negocierilor cu gigantul rus al gazelor deputatul democrat-liberal Simion Furdui, într-un interviu pentru "Europa Liberă".
În prezent, prin Moldova trec aproape 20 la sută dintre exporturile de gaze realizate de "Gazprom". Este o cifră de afaceri colosală şi problema este cine va controla aceste fluxuri, explică Simion Furdui.
"Gazprom în cazul de faţă o să condiţioneze nişte lucruri.  Ca de exemplu să preia reţelele magistrale ale Republicii Moldova care merg spre Balcani.  Chişinăul ar fi de dorit ca să nu accepte o astfel de divizare, fiindcă o să pierdem nişte argumente în relaţiile cu Gazprom", a menţionat democart-liberalul. http://www.pldm.md/index.php?searchword=Simion+Furdui&ordering=&searchphrase=all&option=com_search
Mai mult, deputatul spune că Moldova nu trebuie să cedeze Gazpromului reţelele magistrale.
"În cazul in care noi le cedăm pierdem argumentul, devenim absolut dependenţi de politica Gazprom. Adică o sa spună clar dimineaţa gazul, seara banii", a specificat Simion Furdui.
În 2011, Moldova a aderat la pachetul 2 şi 3 al Tratatului Energetic European. Acesta prevede divizarea activităţilor de transport, de cele de distribuţie a resurselor energetice. Astfel, MoldovaGaz va trebui împărţită în două, iar Gazprom ar putea insista să intre în posesia reţelelor magistrale de transport al gazelor naturale.

Deputatul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Simion Furdui se lupta cu mafia.

1. Piața asigurărilor auto ar putea fi liberalizată
(PLDM general/PLDM în Legislatura 19)
Deputații PLDM, Veaceslav Ioniță și Simion Furdui, au elaborat un proiect de lege care prevede liberalizarea pieței asigurărilor auto, lucru care va duce la micșorarea cu cel puțin 40 la sută a costului ...
Deputații PLDM, Veaceslav Ioniță și Simion Furdui, au elaborat un proiect de lege care prevede liberalizarea pieței asigurărilor auto, lucru care va duce la micșorarea cu cel puțin 40 la sută a costului ...
... din Criuleni. La Cimişlia se află Andrei Vacarciuc, iar la Orhei are audienţe Petru Ştirbate. Vladimir Hotineanu are astăzi mai multe întrevederi cu cetăţeni din Teleneşti, iar Simion Furdui se întâlneşte ...
4. Deputații PLDM lucrează în teritorii
(Noutăţi/Ştirile PLDM)
... este prezentă în orașul Criuleni, iar  Maria Nasu la Șoldănești. Deputatul Ghenadie Ciobanu are planificate audiențe cu cetățenii din municipiul Chișinău, la  Pretura sectorului Râșcani, iar Nae-Simion ...
5. Programul de lucru al deputaţilor PLDM
(Noutăţi/Ştirile PLDM)
... Balan cu cei de la Cantemir. La  Briceni este prezent astăzi Simion Furdui, iar la Comrat - Petru Vlah. Maria Nasu se va afla în prima parte a zilei în satul Cobâlea din Şoldăneşti, iar ulterior va merge ...
6. Deputaţii PLDM au astăzi audienţe în teritoriu
(PLDM general/PLDM în Legislatura 19)
...  Dimitriu va discuta cu localnicii din satul Costești, raionul Ialoveni, iar Simion Furdui cu cei din municipiul Chișinău. Ghenadie Ciobanu are planificate astăzi audiențe la pretura sectorului Râșcani, ...
... va discuta cu localnicii din satul Costești, raionul Ialoveni, iar Simion Furdui cu cei din municipiul Chișinău. Ghenadie Ciobanu are planificate astăzi audiențe la pretura sectorului Râșcani, iar Petru ...
... MP George Mocanu; MPs Chiril Lucinschi, Simion Furdui and Petru Stirbate, and also the representative of Konrad Adenauer Stiftung in Moldova, Natalia Corobca-Ianusevici. "I want you to know that you are ...
9. Deputaţii PLDM întreprind vizite de lucru în teritoriu
(PLDM general/PLDM în Legislatura 19)
... unde împreună cu autorităţile locale monitorizează lucrările de deszăpezire. Deputatul Simion Grişciuc vizitează astăzi mai multe localități din raionul Strășeni pentru a vedea cum se descurcă localnicii, ...
... împreună cu autorităţile locale monitorizează lucrările de deszăpezire. Deputatul Simion Grişciuc vizitează astăzi mai multe localități din raionul Strășeni pentru a vedea cum se descurcă localnicii, ...
11. (video) Forumul Tinerilor Aleși Locali la cea de-a II ediţie
(Noutăţi/Organizaţia de tineret a PLDM)
... Locali (AAL) a PLDM, preşedintele TLDM, deputatul George Mocanu, deputaţii Chiril Lucinschi, Simion Furdui şi Petru Ştirbate, dar şi reprezentantul Konrad Adenauer Stiftung în Moldova, Natalia Corobca-Ianuşevici. ...
... într-o vizită de lucru în localitățile Cotiujenii Mici și Drăgănești din raionul Sîngerei. La Briceni este prezent astăzi deputatul, Simion FURDUI, iar la  Cimișlia Andrei VACARCIUC. Lilian ZAPOROJAN ...
... într-o vizită de lucru în localitățile Cotiujenii Mici și Drăgănești din raionul Sîngerei. La Briceni este prezent astăzi deputatul, Simion FURDUI, iar la  Cimișlia Andrei VACARCIUC. Lilian ZAPOROJAN ...
Deputatul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Simion Furdui a înregistrat la Biroul Parlamentului un proiect de lege, care prevede ca informaţiile de pe etichetele produselor alimentare să fie  ...
Deputatul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Simion Furdui a înregistrat la Biroul Parlamentului un proiect de lege, care prevede ca informaţiile de pe etichetele produselor alimentare să fie  scrise ...
Deputaţii PLDM Veaceslav Ioniţă, Liliana Palihovici, Valeriu Ghileţchi, Simion Furdui şi Ion Ionaş propun optimizarea şi eficientizarea suprafeţelor nevalorificate de zone economice libere. În acest sens, ...
17. Organizaţia de Femei din sect. Buiucani a PLDM şi-a ales noua conducere
(Noutăţi/Organizaţiile Teritoriale din Municipiul Chişinău)
... La lucrările conferinţei au participat, de asemenea, vicepreşedintele Parlamentului, Liliana Palihovici şi deputatul, Simion Furdui. Conform ordinii de zi, a fost audiat raportul de activitate a organizaţiei, ...
... În funcţia de preşedinte al fracţiunii PLDM în Parlamentul Republicii Moldova este ales Valeriu Streleţ. În funcţie de vicepreşedinte a fost ales Tudor Deliu, iar Simion Furdui a fost desemnat membru al ...
... was elected as vice-president and Simion Furdui was appointed as member of the Permanent Bureau of the Parliament. 13.06.2011. LDPM signed a cooperation agreement with the governing party in France.  ...
20. În Organizaţia de sector Buiucani s-a desfăşurat conferinţa teritorială
(Noutăţi/Organizaţiile Teritoriale din Municipiul Chişinău)
... Organizaţiei de sector Buiucani a PLDM, Simion Furdui, evaluarea activităţii organizaţiei sectoriale, delegarea membrilor la conferinţa municipală, precum şi situaţia social-politică actuală din ţară. ...

Simion Furdui is a Moldovan politician.

Taguri » Simion Furdui Abonează-te la tagul Simion Furdui!
Joi, 08 Decembrie 2011 14:43
"Gazprom şi-ar dori să preia controlul asupra reţelelor magistrale ale Moldovei"

Reţelele magistrale de transport a gazelor naturale spre Europa sunt principala miză în cadrul negocierilor cu "Gazprom". Aşa explică...
Duminică, 14 August 2011 18:56
TOP Deputații cu cele mai mari averi

Cel puţin cinci deputaţi sunt, oficial, milionari. Aşa rezultă din declaraţiile de avere ale parlamentarilor, postate pe site-ul...
Duminică, 22 Mai 2011 20:49
"Membrul Consiliului de Administraţie, Ghenadi Abaşkin a creat schema frauduloasă de la Chișinău-Gaz"

Membrul Comisiei Economie, Buget și Finanțe, Simion Furdui susține că membrul Consiliului de Administraţie, Ghenadi Abaşkin , a creat...
Miercuri, 23 Martie 2011 18:04
Simion Furdui ar putea cere demisia lui Lazăr

Deputatul PLDM, Simion Furdui , ar putea cere demisia ministrului Economiei, Valeriu Lazăr . Declaraţia a fost făcută în cadrul...
Joi, 20 Mai 2010 14:16
Parlamentul a creat o comisie ce va examina activitatea Moldovagaz în ultimii nouă ani

Parlamentul a creat o comisie specială ce va investiga activitatea companiei Moldovagaz din ultimii nouă ani. Deputaţii consideră că în...
Marţi, 04 Mai 2010 14:44
AIE contestă cererea Moldovagaz de majorare a tarifului la gazele naturale cu 14 la sută

Cererea Moldovagaz de a majora cu 14 la sută tariful la gazele naturale este contestată de unii deputaţi ai Alianţei pentru Integrare...

воскресенье, 8 сентября 2013 г.

Алина-Эрика Франкенштейн: Искусство рождается в муках - https://www.facebook.com/Erika.Volku

https://www.facebook.com/Erika.Volku
Классическая певица, поэтесса, девушка-гот…. Сочетание парадоксальное! Но эти на первый взгляд несовместимые характеристики очень гармонично слились и дополнили друг друга в Алине. И сколько бы стереотипов ни придумывали про готов, после этого интервью я еще раз убедилась в том, что верить стереотипам нельзя. Передо мной сидела начитанная, умная, красивая девушка с четкой жизненной позицией, конкретными целями и очень крепким внутренним стержнем. Более адекватного и гармоничного человека еще нужно поискать!
Твое настоящее имя Алина Волку. Как появился псевдоним Алина-Эрика Франкенштейн?
Он состоит из моего настоящего имени — Алина и имен персонажей моих любимых книг. Эрик — центральный персонаж романа "Призрак Оперы" Гастона Леру. Ну и знаменитая фамилия из "Франкенштейн, или Современный Прометей"  Мэри Шелли.
Алина, в своих стихах ты пишешь про одиночество, разочарование, боль, смерть… Это те вещи, которые пугают и угнетают человека. Неужели мир кажется тебе настолько темным и ужасным?
Нет, дело совсем не в этом. Большинство творческих людей тебе скажет, что искусство рождается в муках. Ты создаешь что-то, когда тебе плохо, ты страдаешь. Есть и те, кто творит в минуты радости и счастья. Например, Моцарт. Но любое творение обязательно создается на эмоциях. Я отношусь к первой группе людей — пишу, когда мне плохо. Но это вовсе не значит, что мне всегда одиноко и окружающий мир кажется мне сплошным адом. В нем, наравне с темным, есть и светлое начало.
А что именно в нашем мире самое светлое и хорошее, по твоему мнению?
Как музыкант я однозначно скажу, что музыка! Да и искусство в общем — поэзия, изобразительное искусство. Но я на первый план ставлю музыку. Она позволяет без изображений и слов рассказать о самых сокровенных чувствах. Ее нельзя увидеть или потрогать. Это невидимое и неосязаемое чудо. Но эмоции от нее возникают, возможно, даже гораздо более сильные, чем от просмотра картины, прочтения книги.
Что значит для человека вера?
Честно говоря, я против ярой, фанатичной веры, и себя я склонна причислять, скорее, к числу атеистов. Человек в своих поступках и суждениях должен быть самостоятельным. А любая религия ставит человека в узкие рамки. Более того, из-за разности религиозных взглядов люди ссорятся, дерутся, устраивают войны. О какой свободе можно говорить?! Человек может верить во что угодно, но не навязывать свою веру другим.
Что такое смерть в твоем представлении?
Однозначно, я смерти не боюсь и отношусь к ней философски. Все мы уйдем из этого мира. Но ведь когда-то нас в нем не было. Мы просто уйдем, откуда пришли. Я не вижу в этом ничего страшного! А в искусстве смерть — это одна из ключевых тем!
А одиночество тебя не страшит?
Нет! Даже наоборот. Я люблю гулять одна по городу, мне некомфортно в больших шумных компаниях. Мне нравится, когда тихо и спокойно.
Чего же тогда ты больше всего боишься в жизни?
Не состояться в профессиональном плане. Я хочу стать известной оперной певицей.
Ты причисляешь себя к числу готов, и тем не менее ты классическая певица. Это ведь практически две противоположности.
Если ты пообщаешься с неформалами, то поймешь, что среди них много умных, порядочных, образованных, творческих людей. Вообще, неформалы делятся на две категории. Либо это действительно неординарные творческие люди, либо подростки, которые не знают, как привлечь к себе побольше внимания, и поэтому красят губы гуталином, берут в зубы сигарету, ходят по кладбищам и пьяным тусовкам и воображают себя суперкрутыми и взрослыми. По ним не стоит судить обо всех готах. Алкоголь, сигареты, наркотики существуют и вне неформального общества, причем в гораздо большей концентрации. Это просто стереотип!
Если пофантазировать и представить, что ты встречаешься с каким-нибудь великим классическим музыкантом. Как представляешь эту встречу?
Все зависит от того, с кем именно я встречусь. Например, мой любимый оперный композитор — Рихард Вагнер. Но хоть Вагнер был гениальным музыкантом, человеком он был довольно паршивым. Вот при встрече с ним я бы долго ругалась — просто по причине несовпадения взглядов. А я не умею молчать. Если я чем-то недовольна, говорю это в лоб в достаточно жесткой форме. Так что в конце концов Вагнер меня бы просто выставил вон. :) Не люблю Моцарта! Если бы встретила Сальери, то сказала бы ему спасибо, если, конечно, его не оболгали современники, и он действительно отравил Моцарта.  Почитатели творчества второго венского классика закидают меня камнями и, скорее всего, будут правы. :) Если бы довелось повстречаться с выдающимися вокалистами, то у них я бы попросила профессионального совета. Но, снова-таки, если мне что-то категорически не понравится, я скажу об этом в лицо. Любой, даже самый великий и гениальный вокалист, композитор, художник, поэт — это прежде всего человек. А значит, у него свои тараканы в голове.
Самый большой человеческий порок.
Трусость, которая порождает лицемерие. А лицемерие — это исток всех остальных пороков.
Назови 3 места, куда ты никогда не согласишься пойти.
Никогда не пойду в пивную забегаловку. Скопище пьяных мужиков — не мой контингент. Вряд ли появлюсь на концерте современной попсы. Не могу слушать эту музыку. И вообще не люблю, когда вокруг шумно. Даже несмотря на то, что я сама люблю тяжелую музыку, слушаю ее всегда дома в наушниках. Ни за что не пошла бы на светские гламурные тусовки. И никогда не пошла бы в церковь, какую бы религию она ни представляла!
Город твоей мечты… Какой он?
Париж! Этот город — непосредственный участник всех моих фантазий, начиная с детских лет.
Представь себе, что тебе предлагают очень крупную сумму денег за то, чтобы ты всего один вечер поработала стриптизершей в каком-нибудь клубе. Лицо можно будет скрыть под маской. Согласишься?
Почему бы и нет?! Во-первых, меня в маске никто не узнает. Во-вторых, у меня красивое тело. Почему я должна стесняться его показать? Тем более что ничего извращенного не будет — исключительно танец!
У тебя много друзей?
По-моему, друзей не может быть много. Я вообще скептически отношусь к самому понятию "дружба". Считаю ее взаимовыгодным сотрудничеством. Я не имею в виду материальную выгоду. Мы общаемся с человеком, потому что он нам близок, мы можем у него чему-то научиться. То же самое у него. А сколько единомышленников ты можешь найти? Одного-двух, не больше. А друзья — это, прежде всего, единомышленники.
Охарактеризуй одним предложением современный мир.
Катимся ко дну!
Анна Богданова
аllfun